TAINA
SPOVEDANIEI
Este
Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele crestinilor care se
căiesc sincer si le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fata preotului.
Ea
are diferite numiri. Se numeste pocăintă, pentru că cel ce o primeste trebuie
să regrete în mod sincer, păcatele săvârsite si mărturisite preotului duhovnic;
mărturisire sau spovedanie, întrucât crestinul îsi mărturiseste păcatele în
fata preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai
ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă
păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu.
Mântuitorul
Hristos a îngăduit această Taină sfintilor Săi apostoli când le-a spus :
"Oricâte veti lega pe pământ, vor fi legate si in cer si oricâte veti
dezlega pe pământ, vor fi dezlegate si in cer" (Matei XVIII, 18; XVI, 19).
El a
instituit-o apoi după Sfânta Sa inviere din morti, când arătându-Se apostolilor
le-a zis : «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit si Eu pe voi.
Si zicând aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora
veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute»
(Ioan XX, 2123). Puterea de a lega si dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat această putere si
apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.
Recunoasterea păcatelor se face prin mărturisirea sau
spovedirea lor, prin viu grai, în fata preotului-duhovnic. Păcatul apasă
constiinta noastră ca o piatră si o răneste dureros. Dar prin mărturisire,
sufletul se usurează, inima dobândeste liniste, constiinta câstigă împăcare si
rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite si prin aceasta îsi
sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer mărturisite si astfel sufletul
se usurează.
Păcatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie să fie
mărtunsit în fata preotului duhovnic, cu adâncă părere de rău, cu hotărârea de
a nu mai gresi, cu credinta puternică în Hristos si cu nădejdea în îndurarea
Lui. Aceasta, pentru a ne păstra mereu curată haina sufletului nostru, pentru a
nu ne despărti de Dumnezeu. Sfântul apostol Iacob ne îndeamnă, zicând :
«Mărturisiti-vă unul (credinciosul) altuia (preotului) păcatele si vă rugati
unul pentru altul, ca să vă vindecati, că mult poate rugăciunea stăruitoare a
dreptului" (Iacob V, 16). Asadar, când ne simtim apăsati de păcate, când
suntem bolnavi sufleteste, să alergăm la preotii Sfintei Biserici si lor să ne
mărturisim, ca prin rugăciunea si dezlegarea lor să dobândim iertarea păcatelor
(Iacob V, 1415). Si în alt loc ni se grăieste despre îndatorirea crestină de a ne mărturisi păcatele: «Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi însine si adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele, El Iisus Hristos este credincios si drept, ca să ne ierte păcatele si să ne curătească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit,
îl
facem mincinos, si cuvântul
Lui nu este Intru noi» (1
Ioan I, 810).
Lucru deosebit de însemnat nu este însă numai
mărturisirea păcatelor, ci căinta, adică părerea de rău si durerea sufletească
pe care o simte crestinul pentru păcatele săvârsite în felurite chipuri. Căci
fără de căintă, Sfânta Mărturisire sau Pocăinta nu ne aduce roadele dorite ; nu
ne aduce iertarea si împăcarea cu Dumnezeu. Iar căinta trebuie să fie sinceră,
deplină (pentru toate păcatele) si să izvorască din credinta, nădejdea si
iubirea lui Dumnezeu.
Aceeasi însemnătate o are si hotărirea de îndreptare,
curajul prin care punem hotar între viata trecută si cea viitoare; o hotărâre
sfântă, că vom duce de acum înainte o viată nouă, viată în Hristos, făcând
fapte vrednice de pocăintă (Matei III, 7).
Mărturisirea sau însirarea păcatelor fără căintă
adevărată si fără hotărâre de îndreptare, nu aduce iertarea păcatelor (Luca
XIII, 5).
Cerintele unei bune mărturisiri a păcatelor trebuie
împlinite printr-o pregătire din bună vreme, cu deosebire prin post si
rugăciune. Căci postul smereste trupul, iar rugăciunea deschide sufletul
credinciosului în fata lui Dumnezeu. De asemenea, să cercetăm în cei măsură
ne-am împlinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către
aproapele, către familie, către noi însine, către Patrie, si asa să păsim către
Sfânta Taină a Spovedaniei.
Stiut este că Sfânta Mărturisire se administrează celor
ce se pregătesc a primi Sfânta Cuminecătură. De aceea si grăieste sfântul
apostol Pavel: «Să se cerceteze (însă) omul pe sine si asa să mănânce din pâine
si să bea din pahar» (1 Cor. XI, 28), adică să ia Sfântul Trup si Sânge al
Mântuitorului Iisus Hristos numai după vrednică mărturisire.
După ascultarea celor mărturisite de crestin, dacă din
ele se vădeste căintă si hotărâre de îndreptare, preotul-duhovnic îl dezleagă
pe acesta prin cuvintele : "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu
harul si cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule, si
să-ti lase toate păcatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea
ce-mi este dată, te iert si te dezleg de toate păcatele, în numele Tatălui si
al Fiului si al Sfântului Duh. Amin".
Potrivit cu greutatea păcatelor mărturisite si după cea
mai bună socotintă a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte
de dezlegare, un canon de pocăinta, ca de pildă : rugăciuni, metanii,
participarea la sfintele slujbe si îndeosebi la Sfânta Liturghie din duminici
si sărbători, fapte de milostenie, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fapte.
Toate acestea nu urmăresc pedepsirea celui ce s-a mărturisit, ci îndreptarea
lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre însănătosire duhovnicească, spre
întărire în virtute si îndepărtare de păcat.
Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de nepretuit. Căci ea ne
dezbracă de haina întinată a păcatelor si ne îmbracă în haina cea nouă a
virtutilor crestine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc ; din starea de
păcat si de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide
calea spre desăvârsire, ne sporeste evlavia, rodeste curătia sufletului, pacea
cugetului, îndreptarea vietii spre câstigarea fericirii vremelnice si vesnice.
Soroacele Sfintei Mărturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si
folositor lucru, pentru viata noastră duhovnicească, să ne spovedim cât mai
des, dar mai ales cu prilejurile arătate în legătură cu Sfânta Cuminecătură.
RUGACIUNI
a)
înainte de spovedanie
Doamne
Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru păcatele mele ai primit
ocară pe cruce si chemi pe cei păcătosi la Tine, zicând : "Pe cel ce vine
la Mine nu-l voi scoate afară", primeste-mă si pe mine, nevrednicul. Iartă-mi toate păcatele mele si-mi dă harul Tău si
binecuvântarea Ta, pentru mila Ta cea mare si nemăsurată ; cu rugăciunile
preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tăi. Amin.
b) După spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul
întelepciunii si al darului, deschide buzele mele ale păcătosului si mă învată
cum se cuvine si pentru ce se cade să mă rog. Că Tu esti Cel ce stii multimea
cea mare a păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta ; îndreaptă viata
mea, Cel ce îndrepti toată zidirea cu cuvântul si cu puterea cea nespusă a
întelepciunii, Cel ce esti liman celor înviforati, si-mi arată calea pe care
voi merge. Dă cugetelor mele duhul întelepciunii Tale, iar nepriceperii mele
duhul întelegerii. Cu duhul temerii de Tine pătrunde faptele mele si duh drept
înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele. Cu duh stăpniitor întăreste
alunecarea gândurilor mele ; ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de
folos cu Duhul Tău cel bun să mă învrednicesti a împlini poruncile Tale si
pururea să-mi aduc aminte de mărită venirea Ta, care va cerceta toate faptele
noastre.
Că milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie
slavă înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii
vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu